Ţara munţilor albaştri

După 20 de ani, am refăcut o călătorie de suflet pe Ceahlău, muntele copilăriei mele. Ultima oară când am urcat pe vârful Toaca, a fost imediat după terminarea bacalaureatului, înainte să aflu rezultatele finale ale examenelor. Acum a fost ca o reîntoarcere la origini. Între timp, am mai urcat la cascada Duruitoarea, însă nu am …

Continuă să citești Ţara munţilor albaştri

„Doza” zilnică de frumusețe

În fiecare dimineață ne spălăm pe dinți, mâncăm, mergem la serviciu, suntem asaltați de știri apocaliptice, coduri colorate și scandaluri politice, în fiecare zi e "bine, mergem înainte, supraviețuim"... Stai, lipsește ceva!! Azi mi-am dat seama că mi-e dor de frumusețe! De frumusețea firească, normală, așa cum e aerul pe care îl respir. De frumusețea-minune, …

Continuă să citești „Doza” zilnică de frumusețe

Relaxare, linişte şi zăpadă

Privesc afară, e linişte şi alb. Unii fulgi coboară vijelioşi, alţii mai rămân să danseze, alţii au îmbrăţişat deja tăcerea ierbii ce încă nu s-a născut. Mă gândesc la acel ceva care a stabilit locul exact în care fiecare fulg de zăpadă va atinge pământul. Mă gândesc la ritm, la viaţă şi la moarte, la …

Continuă să citești Relaxare, linişte şi zăpadă

Regasire

Fiecare pas e o rugaciune. Fiecare privire - o inchinare. Pelerinajul unei taceri catre Tacere. E o minune tacuta. Cantec si liniste. Dans si neclintire. Nu mai sunt eu si altceva (muntele, padurea, copacii sau cerul), totul e o Taina care ne canta, ne respira, ne tace. Sunt una cu raza de soare, cu frunza …

Continuă să citești Regasire

Prima mea iubire – Muntele

O noapte petrecuta pe munte echivaleaza cu ani de meditatii si rugaciuni. - proverb chinezesc Am fost iar pe munte, si cuvintele mele sunt prea sarace pentru a exprima si transmite maretia lui.  Intreaga natura este indescriptibil de frumoasa, marea, muntele, desertul, fiecare are frumusetea proprie, incomparabila. Am avut norocul sa merg inca din copilarie …

Continuă să citești Prima mea iubire – Muntele

Prietenie adevarata

Am primit de curand o noua dovada de prietenie si ma bucur sa o impartasesc. Am fost foarte racita, insa nu imi permiteam sa ma gandesc sa cer ajutor, nici sa fac o pauza de la ce aveam de facut.  Show must go on! Daca fac o pauza, cine va face ce fac eu acum? …

Continuă să citești Prietenie adevarata

Mereu pădurea…

Duminica, am fost intr-o excursie in padurile din jurul Brasovului. Asa cum am mai scris aici, padurea este ca o catedrala pentru mine. Pe drum, pe carare, m-am oprit de cateva ori si am ascultat pur si simplu. Tacere. Tril de pasare. Tacere. Fosnet de frunza leganata spre pamant. Tacere. Ciocanitoare. Tacere. Izvor zglobiu si …

Continuă să citești Mereu pădurea…

Petunia curajoasa

In centrul orasului, o petunie mica mi-a atras atentia. Era inconjurata complet de asfalt, la baza unei cladiri vechi, in partea de nord, fara sa vada soarele, cu radacina ascunsa intre burlan si perete. Ma si mir cum s-a putut aduna acolo o mana de praf pentru ca samanta curajoasa sa prinda radacina.  Avea o …

Continuă să citești Petunia curajoasa

Cerul senin din sufletele noastre

Lucrez la o carte despre non-dualitate. Am ascultat, am citit, am meditat de-a lungul timpului asupra acestor notiuni, iar acum, citind aceasta noua carte, am avut o strafulgerare de intelegere. Celor care pun diferite intrebari legate de practica spirituala, autorul le raspunde si se reintoarce mereu la reamintirea esentei tuturor: prezenta-constienta cum o numeste el, …

Continuă să citești Cerul senin din sufletele noastre

Soare tanar

In fiecare dimineata, daca nu e innorat, soarele ma trezeste inaltandu-se in tacere de dupa deal.  Uneori ma trezesc inaintea lui si il astept in liniste sa apara la intalnire. Nu e nevoie de cuvinte. Doar pasarile imi canta bucuria si linistea pe care le simt in mangaierea proaspata a diminetii. Buna dimineata, soare! Buna …

Continuă să citești Soare tanar

Jurnal de meditatie

Periodic, de cateva ori pe an, timp de cateva zile, ma retrag si practic intens meditatia. Impartasesc aici cateva ganduri notate in aceste perioade. ---------- Fiecare moment din viata mea este cel mai bun si mai favorabil moment  pentru mine. Fiecare situatie, dificila sau nu, este un cadou de la Dumnezeu, prin care El imi …

Continuă să citești Jurnal de meditatie

Bucurie

Multumesc lui Dumnezeu ca exist, ca pot gandi, ca pot iubi, ca pot visa, ca mi-e dor si sunt fericita! Respiratia e vie in mine si nu stiu daca eu sunt cea care respir sau universul respira prin mine? Traiesc bucurie si nu stiu daca eu ma bucur sau universul se bucura prin mine? Gandesc …

Continuă să citești Bucurie

Linistea alba

Ninge. Fulgii mari si linistiti cad in tacere. Se asterne linistea, se asterne albul, se asterne zapada. E atata liniste in inima mea cand ninge! Parca tace tot universul si asculta fosnetul fulgilor de zapada.  E o tacere alba, inalta, care te absoarbe spre cerul plin de taceri albe. Respir tacere, respir alb, tacerea ma …

Continuă să citești Linistea alba

Padure si liniste

Am fost ieri la plimbare in padure. Era liniste, mirosea a iarna. Si a inceput sa bata vantul. Totul era atat de liber, de firesc,  "la locul lui".  Frunzele uscate tremurau jucause pe crengi, iar copacii scartaiau leganandu-se in vant.Din cand in cand, picaturi de zapada moale cadeau pe mine, le auzeam fosnetul cand se …

Continuă să citești Padure si liniste

Fericirea simplă de a exista

"Din fericirea simplă de a exista, florile înfloresc, râurile curg, soarele străluceşte, iubirea se dăruie. O fericire simplă, de copil, nemăsurată, suficientă prin ea însăşi, care nu cere nimic şi se dăruie total. În afara timpului, umplând tot, conştientă de ea şi fericită, această fericire există mereu, chiar dacă o observăm sau nu, modestă şi …

Continuă să citești Fericirea simplă de a exista