Transfigurarea corpului

"Trăieşte-ţi trupul! Pentru unii oameni, corpul apare ca fiind grosier, greoi, legat de pământ, limitat în forțele și posibilitățile sale. El reprezintă partea fizică a ființei noastre, datorită instinctelor sale, bune și rele, pure și mai puțin pure. El apare ca un obstacol în calea gândirii creatoare ce se vrea liberă și nelimitată, în timp …

Continuă să citești Transfigurarea corpului

Creativitate şi cotidian

Wikipedia defineşte creativitatea drept un proces mental și social care implică generarea unor idei sau concepte noi, sau noi asocieri ale minții creative între idei sau concepte existente. În Dicționarul enciclopedic (1993), creativitatea este definită ca "trăsătură complexă a personalității umane, constând în capacitatea de a realiza ceva nou, original". Pe scurt, este puterea de …

Continuă să citești Creativitate şi cotidian

Cu sau fără transfigurare?

Discutam zilele trecute cu o cunoștință care îmi spunea că femeile din ziua de azi, când (şi dacă) vin la cursul Armonie Feminină care are loc la o "sală" (fie ea şi dintr-un centru de înfrumuseţare) au ca scop doar să își lucreze corpul, să fie zvelt, să slăbească.  Îmi recomanda să nu mai folosesc …

Continuă să citești Cu sau fără transfigurare?

Corpul nostru – templul Inimii

Crearea unei vieti spirituale autentice pentru noi insine cere contemplare  - puterea profunda de a asculta Divinitatea cand vorbeste in si prin noi. Radacina cuvantului contemplare inseamna "a face un templu cu". Un templu este un loc dedicat adorarii sau prezentei unei zeitati. Corpul, mintea si inima noastra pot fi un asemenea templu. E propriul …

Continuă să citești Corpul nostru – templul Inimii

“Taina iubirii” de Paul Evdokimov

Extrase din carte: O noua spiritualitate iese la lumina. Omul, iubind, depaseste conflictul artificial dintre spiritual si material. Lumea de astazi striga dupa o sfintenie capabila sa raspunda problemelor sale printr-o solutie traita în mijlocul lumii. Iubirea pentru Dumnezeu se umanizeaza, devine iubire fata de toata faptura lui Dumnezeu. Instinctul sexualitatii si al iubirii este …

Continuă să citești “Taina iubirii” de Paul Evdokimov

Be The Best of Whatever You Are – Douglas Malloch

If you can't be a pine on the top of the hill Be a scrub in the valley--but be The best little scrub by the side of the rill; Be a bush if you can't be a tree. If you can't be a bush be a bit of the grass, And some highway some happier …

Continuă să citești Be The Best of Whatever You Are – Douglas Malloch